Rețeta de ton cu focaccia își are rădăcinile în bucătăria mediteraneană, unde tonul și pâinea sunt ingrediente esențiale în multe preparate tradiționale. Focaccia, o pâine italiană aromată, cu ulei de măsline și ierburi, își are originea în regiunea Liguria, în nordul Italiei. Această pâine plată este considerată un precursor al pizzei și a fost preparată încă din perioada romană. De-a lungul timpului, focaccia a devenit populară în întreaga Italie, fiecare regiune adăugându-și propriile influențe și arome.

Tonul, pe de altă parte, este un ingredient apreciat în special în zonele de coastă, datorită abundenței sale în Marea Mediterană. Italia, Spania și Franța au o tradiție îndelungată de a consuma ton, fie sub formă proaspătă, fie conservată în ulei de măsline. În special în Liguria, tonul este des întâlnit în preparatele culinare, fiind combinat cu diverse tipuri de pâine, legume și ierburi aromatice.

Se crede că asocierea dintre ton și focaccia a apărut ca o variantă rapidă și gustoasă a unui sandviș mediteranean. Pescarii ligurieni obișnuiau să își ia la drum pâine și ton conservat, iar în timp, această combinație simplă a fost rafinată prin adăugarea de roșii, ceapă roșie, măsline sau capere. Uleiul de măsline extravirgin, un ingredient nelipsit în bucătăria italiană, completează perfect aromele și oferă o textură moale și suculentă focacciei.

Astăzi, tonul cu focaccia este o rețetă populară în restaurantele italiene și mediteraneene, servită fie sub formă de sandviș, fie ca aperitiv. În unele variante moderne, focaccia este prăjită ușor înainte de a fi umplută cu ton, iar uneori se adaugă și un sos cremos pe bază de iaurt sau maioneză, pentru un plus de savoare.

În Statele Unite, coastele de porc sunt un element esențial al barbecue-ului sudist, unde sunt gătite lent, la temperaturi scăzute, fie pe grătar, fie afumate, și servite cu diverse sosuri, precum cel pe bază de roșii, oțet sau muștar. Această tehnică provine de la primii coloniști europeni și a fost influențată de metodele de gătire ale populațiilor indigene și ale sclavilor africani, care foloseau metode de afumare și marinare pentru a fragezi carnea.

În Europa, coastele de porc sunt populare în bucătăria germană și cea est-europeană. În Germania, de exemplu, sunt adesea pregătite la cuptor sau pe grătar, asezonate cu condimente puternice precum chimenul și usturoiul. În România și alte țări balcanice, coastele de porc sunt marinate în diverse condimente și servite alături de murături și sosuri de usturoi.